Top 5 This Week

Related Posts

Mituri despre imigranții din Irlanda

Dacă ai ascultat destule discuții la colțul străzii sau pe TikTok, probabil ai auzit două replici clasice în rândul extremiștilor irlandezi, care vor să impresioneze prin manipulare:

„Vin aici să trăiască pe social.”
„Ne iau locurile de muncă.”

„Imigranții trăiesc pe social” – FALS

Din cei 2,7 milioane de oameni angajați în Irlanda, 500.000 sunt cetățeni străini. Asta înseamnă 1 din 5 muncitori. Nu doar că nu stau acasă pe banii statului, dar țin pe picioare sectoare întregi:

  • Sănătate: peste 23% dintre asistente și moașe vin din afara Irlandei; aproape 40% dintre medici au fost formați în străinătate.
  • Construcții: 27.500 de muncitori migranți în 2023 (cu 84% mai mulți decât în 2021) – fără ei, planurile de locuințe până în 2030 ar rămâne pe hârtie.
  • Ospitalitate: peste 82.000 de oameni în restaurante și hoteluri – dacă îi scoți din ecuație, multe pub-uri ar servi doar… scaune goale.

Cu alte cuvinte, dacă mâine s-ar opri imigrația cum vor unii extremiști, spitalele, șantierele și jumătate din industria ospitalității ar simți imediat șocul.

„Imigranții vin doar să profite de ajutoare sociale” – FALS

În 2023 de exemplu, Irlanda a procesat 270.000 de cereri legate de imigrație:

  • 167.000 aplicații pentru vize (oamenii vin cu contract de muncă sau studii)
  • 23.000 aplicații de cetățenie (integrare pe termen lung) – aici sunt incluși și românii care după ce au locuit ani de zile în Irlanda, au decis să aplice pentru cetățenie.
  • 33.000 au aplicat pentru protecție temporară (majoritar Ucraina – război, nu turism social)

Mai mult, aproape jumătate dintre străinii din Irlanda sunt din UE – adică vin cu aceleași drepturi și obligații ca irlandezii care lucrează în Spania, Germania sau Franța.

Datele folosite, sunt cele din 2023 pentru că sunt singurele disponibile oficial. Cert este că numărul imigranților ucraineni de exemplu au scăzut, la fel și cererile de azil de la un an la altul.

Majoritatea imigranților vor să lucreze, problema e că statul sau stadiul în care li se află aplicația pentru azil, nu le permite acest lucru.

„Imigranții lasă irlandezii fără muncă” – FALS și ilogic

Irlanda în prezent are nevoie disperată de personal, nu de mai puțini oameni. Dacă imigranții „ar fura locurile de muncă”, de ce încă sunt zeci de mii de posturi libere în sănătate, construcții și IT?

Cum s-ar zice…

Imigranții nu vin „să ia”, ci vin să dea: taxe, experiență, servicii. Da, creșterea populației pune presiune pe locuințe și în mică măsură pe sistemul de sănătate, dar soluția nu e să scoți oamenii care lucrează în aceste domenii, ci să investești mai mult în infrastructură.

În cifre, Irlanda are nevoie de imigrație ca de aer. Miturile, în schimb, nu ajută cu nimic, ci doar duc la o senzație de frică, pe care cu toții o resimțim atunci când se urlă: Ireland for the Irish!

Sute de mii de „unvetted migrants” – FALS

Afirmația conform căreia migranții care intră în Irlanda ar fi „neverificați” este incorectă. În realitate, toți solicitanții de azil trec printr-un proces obligatoriu și riguros de verificare imediat după sosire, care include mai multe etape:

  • Verificarea identității – Autoritățile confirmă identitatea prin metode multiple.
  • Colectarea datelor biometrice – Amprente digitale și alte date biometrice sunt înregistrate.
  • Controale medicale – Migranții trec prin evaluări de sănătate.
  • Verificări de securitate – Datele sunt comparate cu baze de date naționale și europene, precum Eurodac, pentru a identifica eventuale riscuri de securitate sau cereri de azil depuse anterior.

De asemenea, guvernul irlandez și Garda National Immigration Bureau au infirmat afirmațiile privind numărul mare de migranți care ar primi cazare gratuită rapid sau care ar fi admişi fără verificări. Termenul „unvetted migrant” este considerat inexact și înșelător.

Irlandezu'zu
Irlandezu'zuhttps://irlandezu.eu
Sunt doar un om care scrie gânduri, aberații, verzi și uscate, despre viața din Irlanda, viața din România și nu numai.Irlandezu'zu este un alias, un personaj sau un caracter căruia îi place să se joace cu vorbele, de cele mai multe ori într-un mod amuzant.

Popular Articles