Luxul românesc de Irlanda, între sclipici și sticle de Borsec cu conținut suspect aduse în bagajul de cală.
Au început reclamele la Revelioanele românilor din Irlanda, iar printre primele anunțate e petrecerea de la autointitulatul Restaurant al suveraniștilor, preferatul lui G. Simion*, care, spun organizatorii, „vine mereu când e prin zonă, că micii sunt buni”.
Bilete sunt pentru toată lumea, iar pentru statutul de VIP nu e nevoie de cont în Dubai: doar 15 euro în plus față de „omul sărac”. „Practic, plătești doar 15 euro, să fii mai român decât restul”, glumește un client uitându-se pe afișul postat la intrare.
Dar adevărata perlă a ofertei e alta: în prețul biletului nu se include alcoolul, însă fiecare participant își poate aduce de acasă ce și mai ales cât vrea.
„E libertate, dom’le! Aici se simte spiritul suveranist al petrecerii! Poți intra cu sticla, damigeana sau butoiul de vin trimis de rude din România. Nimeni nu te judecă, doar te ajută s-o cari până la masă.”
Se anunță o noapte „spectaculoasă”, în care soliști talentați (pe bune) vor cânta pentru un public dedicat cauzei bahice. Unii spun că va fi un Revelion de neuitat, mai ales pentru cei care nu-și vor mai aminti nimic.
La final, un participant rezumă filosofia serii anunțată cu mult fast:
„Nu contează unde ești de Anul Nou. Contează să te prindă în picioare… măcar la început, pentru că noi românii nu ne plecăm în fața nimănui…”
Notă explicativă *G.Simion = Gicu a lu’ Simion, un român stabilit în Irlanda din 2000
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!
Consumul excesiv de alcool, dăunează grav sănătății!




