Dublin – O scenă memorabilă s-a petrecut în această dimineață în fața primăriei din capitala Irlandei, unde doi români suveraniști au venit hotărâți să-și exercite dreptul la vot pentru alegerile din București.
Înarmați cu buletine, tricolor și o cutie de eugenii, cei doi au cerut „secția de votare pentru diaspora patriotă”.
Funcționarii irlandezi, ușor derutați, le-au explicat că la Dublin nu se votează pentru primăria capitalei altui stat.
„Am fost foarte politicoși, dar păreau convinși că pot alege primarul Capitalei României de la noi”, a declarat un angajat al City Council. „Unul chiar a întrebat dacă Doamna Marș are voie să candideze și aici.”
Refuzați, românii au trecut la planul B: un protest spontan pe treptele instituției, cu pancarte improvizate pe care scria „Vrem urne, nu scuze!” și „Jos dictatura distanței!”. „Nu e normal să nu putem vota de oriunde! Internetul e global, de ce nu și votul?”, a spus liderul grupului, care susține că a studiat drepturile omului „pe TikTok”.
După zece minute de protest, Garda irlandeză i-a invitat cordial să părăsească zona. Cei doi au acceptat, dar au promis să revină „la localele din 2028, poate s-o da drumul la vot și la stăpânii de sclavi din Irlanda”.
Surse neconfirmate spun că, între timp, oamenii ar fi încercat să trimită votul printr-un serviciu de curierat românesc, dar au fost refuzați, pe motiv că nu mai este loc la pachete în această săptămână.
Compania de curierat ANUNȚ IMPORTANT SRL a profitat de ocazie și m-a pus să vă spun, să vă rezervați din timp locurile pentru pachetele de sărbători, pentru că ele sunt limitate!
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!



