Uite cum stă treaba, pe scurt și fără cuvinte prea mari.
Dreptul la opinie îl avem cu toții. Slavă Domnului!
Poți avea păreri despre orice: despre vreme, despre politică, despre cum „nu mai e România ce-a fost”. Opinia e gratis și ți-o poți exprima oricând în curtea ta, pe peretele tău, în bula ta sau în bula altuia atâta vreme cât vrea el să te lase.
Problema apare când opinia se transformă în suveranism, că așa vrei sau crezi tu.
Una e să spui: „Am o părere despre România”, indiferent ce opinie ai și alta e să spui: „Eu sunt suveranist român”, în timp ce locuiești liniștit în Irlanda, respecți legile Irlandei, plătești taxe în Irlanda, mergi la doctor în Irlanda și te rogi să nu se schimbe nimic… în Irlanda. De fapt ai vrea să se schimbe ceva, dar să fie ca în România, unde e permis…
Suveranismul nu e o stare de spirit, o etichetă, o poreclă, nu e ceea ce simți tu, nu e iubire față de țara de unde ai plecat, nu e furie față de politicieni sau față chiar de mine, care-ți explic că nu ești suveranist.
Suveranismul nu e nici dor de țară, nici comentarii pe Facebook, nici live-uri cu fundal tricolor.
Suveranismul, prin definiție, înseamnă să trăiești sub deciziile statului pe care vrei să-l faci „suveran”, dacă nu e. Să suporți consecințele. Să te doară la buzunar, la nervi și uneori la cap.
Nu poți fi suveranist român „remote”, cum nu poți face agricultură pe Zoom. Poți comenta cultura cucuruzului, dar pământul tot trebuie să-l sapi, că nu e doar teorie.
Sigur că poți iubi România din Irlanda. Cine nu o iubește?
Poți să ții cu România. Și eu țin!
Poți să-ți fie dor de ea. La toți cei din diaspora le este.
Poți chiar să te enervezi pentru ea, dar rar pe ea.
Dar să spui că ești suveranist român, în timp ce trăiești într-un stat care funcționează mai bine decât cel pe care îl critici… asta e o mică eroare de logică și împotriva firii.
Ce se vinde azi drept „suveranism” e, de fapt, o combinație simpatică de supărare, nostalgie și mult „ne-au vândut”, spus dintr-o țară unde nimeni nu vrea să fie „înapoi”.
Suveranismul adevărat e greu, plictisitor și costă.
Ăsta de pe Facebook e comod, zgomotos, nervos, câteodată mitocan și nu cere nimic în schimb, decât scandal.
Așa că da, ai dreptul la opinie. Absolut.
Dar părerea ta că ești „suveranist român în Irlanda” e, prin definiție, o contradicție.
Suveranismul românesc din Diaspora, e ca berea fără alcool… te amețește doar dacă te învârți în jurul ei…
[…] Despre suveranism și de ce el nu există pentru românii din Irlanda […]