Vă mai aduceți aminte de Diana Șoșoacă de dinainte de Călin Georgescu? Pe vremea aceea, pentru o parte consistentă din zona suveranistă, ea era vocea care „spunea lucrurilor pe nume”, femeia care se lupta cu sistemul, cu Bruxelles-ul, cu pandemia, cu globaliștii și cu toți dușmanii văzuți și nevăzuți ai poporului român. A fost votată serios și în diaspora, a ajuns în Parlamentul European și, pentru o vreme, a fost probabil cea mai recognoscibilă figură a revoltei anti-sistem.
Ei bine, aceeași Șoșoacă a ajuns acum să explice la televiziunea rusă că politicienii români se duc în munți și opresc apa poporului, că românii mor de foame, că Rusia este mai democratică decât Uniunea Europeană, că rușii ne dau lecții despre alegeri și, ca să nu rămână verificarea democrației doar la nivel teoretic, și-a trimis inclusiv fiul observator la scrutinul rusesc.
Aici merită făcută o mică pauză, nu fiindcă ne mai miră ce spune Diana Șoșoacă, ci pentru că drumul de la „lupta împotriva sistemului” până la elogierea modelului electoral rusesc este atât de spectaculos încât satira aproape că rămâne fără obiectul muncii.
În universul descris de ea, România este o țară în care oamenii mor de foame, Uniunea Europeană ne transformă în sclavi, perspectiva unor lagăre de concentrare planează undeva la orizont, iar politicienii de la putere, atunci când nu distrug agricultura sau nu execută ordinele Bruxelles-ului, își pun bocancii, se urcă în mașină și pleacă în munți ca să oprească apa românilor.
Partea cu apa este, recunosc, greu de depășit. Ca să funcționeze mecanismul descris de Șoșoacă, undeva prin Carpați trebuie să existe un robinet enorm, probabil ruginit, cu o plăcuță pe care scrie „APA POPORULUI”. Din când în când pleacă un ministru cu cheia, mai strânge puțin vana și sună la Palatul Victoria să raporteze că operațiunea împotriva națiunii a fost îndeplinită.
Șoșoacă nu a spus nimic despre cheie, desigur. Asta este doar încercarea noastră de a completa mecanismul tehnic.
Meniul continuă însă fără nicio pauză. La protestul oierilor ar fi fost, în versiunea ei, poate peste 50.000 de oameni, în timp ce estimările autorităților au fost de ordinul câtorva mii. România ar fi în pragul foametei, resursele ar fi luate de alții, iar simplul fapt de a discuta cu Russia Today ar putea deveni o problemă penală.
Peste toate acestea vine concluzia supremă: Rusia este mai democratică decât Uniunea Europeană și ne poate da lecții despre alegeri.
Dovada a fost verificată aproape în familie. Fiul Dianei Șoșoacă a mers ca observator la scrutinul rusesc, iar mesajul transmis apoi în România a fost că rușii „ne dau clasă la alegeri”.
Aici lucrurile devin cu adevărat frumoase. În timp ce la Moscova Vladimir Putin votează electronic pe un calculator care îi afișează că sistemul de operare nu are licență valabilă, din România ni se explică faptul că asistăm la o lecție de democrație.
Nu știm dacă materia este democrație, informatică sau supraviețuire administrativă fără licență, dar sigur există ceva de învățat.
Și poate cel mai fascinant lucru nu este nici măcar fiecare afirmație luată separat, ci felul în care realitatea a ajuns să concureze direct cu satira. Putem inventa un Guvern care trimite miniștri cu cheia în Bucegi ca să închidă apa. Putem inventa AUR – Alianța pentru Unirea Rușilor – și să-l punem să câștige alegerile de la Moscova. Putem inventa orice conspirație suficient de ridicolă.
Problema este că, în ritmul actual, există riscul serios ca realitatea să o publice înaintea noastră.
De aceea, poate că cea mai eficientă satiră despre Diana Șoșoacă nu mai este să exagerăm ceea ce spune. Este să ne aducem aminte cine credeau unii că este, cine pretindea că este și să ascultăm cu atenție ce spune singură acum.
Restul îl face realitatea.
